Bine ați venit pe Portalul pentru petiții

 

Obiectivul procesului de petiționare din cadrul Parlamentului European este de a vă garanta posibilitatea de a comunica cu Parlamentul și de a vă exercita dreptul de a adresa petiții, care este unul dintre drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor și rezidenților europeni, consacrat atât în tratat, cât și în Carta drepturilor fundamentale. Pentru informații suplimentare consultați Tratatul de la Lisabona.

Petiția dumneavoastră permite Parlamentului European să efectueze, prin intermediul Comisiei pentru petiții, o analiză concretă și constantă a modului în care legislația europeană este pusă în aplicare și să evalueze măsura în care instituțiile europene răspund preocupărilor dumneavoastră.

Obiectivul Comisiei pentru petiții este acela de a răspunde la toate petițiile și, dacă este posibil, de a oferi soluții extrajudiciare pentru preocupările legitime cu privire la chestiuni legate de domeniile de activitate ale UE, pe care petiționarii ni le semnalează.

Acest portal este conceput astfel încât să vă permită să vă depuneți petiția electronic, în urma unui proces de înregistrare familiar și ușor de utilizat. Obiectivul portalului este însă și de a comunica în mod succint aspectele care ne-au fost semnalate de către alți cetățeni și de a oferi informații despre petițiile primite. Funcția de căutare vă permite să vă concentrați asupra aspectelor care vă privesc în mod direct și să aflați părerile altor cetățeni cu privire la chestiunile legate de UE. Într-adevăr, acest portal vă permite, de asemenea, să sprijiniți online petițiile deschise, pe care membrii Comisiei pentru petiții le-au declarat admisibile.

Dacă doriți să depuneți o petiție „pe hârtieˮ, nu există niciun formular de completat și nicio formă standard care trebuie respectată.

 

Cu toate acestea, petiția dumneavoastră trebuie :

 

  • să conțină numele, cetățenia și domiciliul dumneavoastră stabil (în cazul unei petiții colective, trebuie să conțină numele, cetățenia și domiciliul stabil ale persoanei care adresează petiția sau, cel puțin, numele, cetățenia și domiciliul stabil ale primului semnatar);
  • să fie semnată.

 

Petiția dumneavoastră poate conține anexe, inclusiv copii ale documentelor justificative pe care le dețineți.

Petiția trebuie expediată la următoarea adresă:

 

Chairman of the Petitions Committee

European Parliament

B-1047 BRUSSELS

 

Procesul de petiționare este deschis și transparent prin natura sa. Multe petiții sunt dezbătute în reuniunile Comisiei pentru petiții (apăsați aici pentru a viziona scurte înregistrări de la reuniunile Comisiei pentru petiții), la care petiționarii iau parte în mod activ. Cu toate acestea, dată fiind natura diferită a petițiilor și numărul mare de petiții primite, nu toate petițiile sunt discutate în cadrul comisiei. Membrii comisiei pot alege să ia decizii cu privire la acestea prin intermediul unui sistem de control politic obișnuit.

În toate cazurile, petiționarii sunt informați în toate etapele procesului de petiționare și primesc o scrisoare din partea președintelui în care sunt înștiințați cu privire la rezultat.

 
Formulați o petiție

Dacă subiectul care vă interesează nu este prezentat într-o petiție activă, formulați o nouă petiție.

 
Sprijiniți o petiție

Căutați în petițiile deschise pentru a găsi o petiție care tratează subiectul de interes pentru dvs. și a o sprijini.

 
 
Tools
Share
  • URL
 
 
 
 
   
Comisia pentru petiții este prezentă pe